28 iun. 2013

Tara in care ne-am nascut

Poate ati auzit de Proiectul Urasc, care presupune fotografierea unor indivizi care tin pancarte sau foi pe care este scris ceea ce urasc ei.

Cum rasfoiam astazi niste fotografii din cadrul acestui proiect, am dat peste perla asta:





20 iun. 2013

Un os de ros

Astazi am dat peste o istorisire teribila a trecerii in nefiinta, ceea ce mi-a creat in mod involuntar un tablou mental in care noi, toti cei care inca mai traim aici, cei care din multe si marunte motive nu fugim rupand pamantul care incotro, noi, astia nu traim cu adevarat, dar nici chiar morti nu suntem. Simplul fapt ca ne constientizam agonia, insa nu ne desprindem de ea ne condamna la un lent purgatoriu. Suntem undeva intre viata si moarte, cu un brat intins catre cer si unul ingropat in noroi.

Intre timp, ne plangem de mila.



17 iun. 2013

Din ciclul "Scapa cine poate", azi va prezentam (1):

Recomandarile unui pilot roman de exceptie, capitan pe Boeing 787 Dreamliner la Qatar Airways, pentru tinerii romani care aspira la o cariera in aviatie:

"Cu regret spun asta, dar daca isi doresc cu adevarat o profesie in aviatie, sa plece undeva in afara Romaniei. Dincolo de granitele tarii, daca dovedesc ca sunt capabili, au toate usile deschise. Romania a devenit, din pacate, locul perfect pentru ca multi absolventi ai scolilor de pilotaj - si nu numai - sa-si rateze cariera si viitorul. O tara unde sistemul de valori a fost aruncat la cosul de gunoi iar criterile angajarii si promovarii sunt o perfidie, nu-ti pot [sic] asigura decat un destin patetic si regrete tarzii." (Dumitru Oprișiu, pilot cu o experienta de 37 de ani si peste 18.000 ore de zbor)




14 iun. 2013

Prosti, da' multi

Via

Mie nu-mi place sa-mi dau cu parerea despre politica. Am o idee generala despre ce inseamna viata politica la nivel global si una la fel de generala despre ce inseamna ea la nivel local. Ocazional, mai citesc cate un rand-doua de "breaking news". Prefer sa cred ca nu am lasat sa se insinueze distanta asta fata de politica din ignoranta sau nepasare, ci ca un mecanism psihologic constient de autoaparare. Imi sunt suficiente mizeriile la care sunt martora sau involuntar participanta la nivel zilnic, daca nu chiar permanent.

Acestea fiind spuse, mi se pare ca natiunea romana contemporana (si nu doar contemporana, dar nu am energia necesara decat pentru acest capitol in scrisoarea de azi) isi datoreaza climatul politic dezastruos unui aspect intim foarte special pe care il intalnim la nivel individual: dorinta de a fi dominat. O spun chiar in sensul erotic. Mi se pare ca oamenii care alcatuiesc poporul acesta - sau cel putin cei care alcatuiesc populatia urbana, pentru ca pe aceasta o cunosc mult mai indeaproape - nazuiesc catre a fi subjugati, tinuti sub papuc, calcati in picioare.

Sa va dau un exemplu graitor: ati observat ca, atunci cand va adresati unui vanzator dintr-un magazin (fie la buticul din colt, fie intr-un mall) cu "dumneavoastra", il derutati complet? Nu in sensul ca ii este gadilat orgoliul de asa o dovada de relationare interumana civilizata, ci in sensul ca omul devine debusolat, indignat chiar. Nu de putine ori mi s-a intamplat ca persoana de la capatul opus al acestor conversatii sa inceapa o tutuire brusca si agresiva prin care sa contracareze (de ce, oare?) politetea mea abominabila.

Dialog real intr-un magazin de mall cu produse la preturi practic prohibitive pentru românul din inexistenta clasa sociala de mijloc:

"Persoana Z: Buna ziua. Aveti produsul X?
Vanzator: Cred ca avem, trebuie sa caut.
Persoana Z: Daca puteti, as dori marimea Y.
Vanzator: Dar de ce imi ziceti asa? Ca nu suntem mai multi aici, sunt doar eu."

Desigur, am ales un exemplu finut; ceva lejer, de vara, cum s-ar spune. Situatiile pe care le-am intampinat sunt de ordinul zecilor si mult mai brutale de atat. Prefer, totusi, sa mi le amintesc mai des pe acestea, atat de ridicole incat mai ca nasc un zambet, ca sa nu-i spun rictus.




13 iun. 2013

Cand am inteles



Imi aduc aminte perfect momentul in care am inteles ca nu imi place tara in care m-am nascut.

Lucru previzibil, se intampla la prima mea iesire in strainatate. Cine m-o fi pus sa merg prima oara in viata asta in Austria, dintre toate locurile posibile, nu stiu. As fi putut alege Bulgaria si poate ca nu as fi sesizat nimic in neregula, as fi putut alege Italia si poate as fi avut parte macar de putin românism, as fi putut alege - pentru numele celor sfinte - Republica Moldova, poate as fi apreciat mai mult ceea ce aveam. Dar mint. In Moldova am mai fost cand aveam 6 ani. Erau tancuri pe strada, bezna afara si in suflete, iar oamenii beau votca in pahare de apa pline-ochi. Insa varsta mea prea frageda nu mi-a permis atunci sa emit judecati de valoare. Ce sintagma erodata.

Dar divaghez.

Cert e ca aveam deja vreo 25 de primaveri cand am aterizat pentru prima oara (si folosesc verbul in toate sensurile lui, caci aterizata m-am si simtit) intr-o tara straina. Primele clipe au fost mute. Nu voi uita niciodata muţenia din aeroportul vienez. In retrospectiva, as compara uluirea pe care o simteam plutind atunci prin linistea aceea aproape desavarsita cu socul trait de personajele din filmele apocaliptice (imi vine in minte 28 Days Later) atunci cand ies pe strazile odinioara suprapopulate si le vad pustii, lipsite de tipenie de om si de orice urma de zgomot. Doar ca eu numai sentimente apocaliptice nu aveam. Aveam sentimentul desprinderii unei membrane invizibile, dar opace, care imi acoperise perceptia la modul general toata viata mea de pana atunci. In sfarsit, vedeam clar. Era posibil ca oamenii sa nu urle ca sa se faca intelesi, sa nu gesticuleze ca suferinzii din institutiile psihiatrice, sa nu se imbulzeasca, sa nu existe cozi, sa nu existe chipuri incrancenate si enumerarea asta poate continua la infinit. Totusi voi insista pe linistea aceea deloc apasatoare care m-a lovit ca o unda de soc. Ce liniste eliberatoare! Senzatia de levitatie m-a tinut cateva minute bune, timp in care am facut cunostinta si cu starea de intelegere care da titlul acestei scrisori virtuale. Atunci am inteles ca nu peste tot este ca in Romania. Linistea dintr-un loc de tranzit al fiintelor omenesti m-a facut sa inteleg asta.