20 iun. 2013

Un os de ros

Astazi am dat peste o istorisire teribila a trecerii in nefiinta, ceea ce mi-a creat in mod involuntar un tablou mental in care noi, toti cei care inca mai traim aici, cei care din multe si marunte motive nu fugim rupand pamantul care incotro, noi, astia nu traim cu adevarat, dar nici chiar morti nu suntem. Simplul fapt ca ne constientizam agonia, insa nu ne desprindem de ea ne condamna la un lent purgatoriu. Suntem undeva intre viata si moarte, cu un brat intins catre cer si unul ingropat in noroi.

Intre timp, ne plangem de mila.



Niciun comentariu: