25 iul. 2014

[Carte] Wide Sargasso Sea - Jean Rhys

"Only two things issue from inescapable self-awareness: pain and art."


Probabil pentru ca literatura face parte intrinseca din viata mea, uneori - foarte rar - dau peste o carte pe care o simt la un nivel atat de intim incat mi se pare ca as fi scris-o eu sau ca, in orice caz, as fi putut sa o scriu. Intentiile si mijloacele autorului se confunda cu ale mele pana in punctul unei dulci pierderi a propriei mele identitati intre filele acelei carti. La final, imi recuperez, bineinteles, identitatea, dar intotdeauna cu urmele si amintirea acelei experiente sedimentate bine pe undeva.

Wide Sargasso Sea este una dintre acele carti.

Nu stiu sa se fi tradus in romana, iar de cumparat am uitat de unde am cumparat-o. Exemplarul meu are alta coperta, o alta editie, insa am ales-o cu titlu ilustrativ pe cea de fata intrucat reda mai bine atmosfera dinauntrul paginilor decat anosta mea imagine rosiatica a marii.

Venea spre mine de undeva, de departe, acest roman. In ultimul an de facultate am facut un curs de literatura engleza dedicat postmodernismului. De altfel, unul dintre singurele doua cursuri care m-au interesat in acei ani. Jean Rhys era in programa cu titlul acesta, ca exponent al literaturii postcoloniale. Nu exista in DEX cuvantul "postcolonial". Nu mai stiu daca am studiat atunci cartea in mod propriu-zis, dar cert e ca, ani mai tarziu, cand am zarit-o pe un raft aflat cine stie unde, mi-am amintit exact de unde o stiam si, pentru ca incerc acum sa imi ofer privilegii pe care nu le-am avut la timpul lor, am cumparat-o.

Cheia in care este citita cartea de obicei este asa: cu un ochi pe Jane Eyre al lui Charlotte Brontë si cu altul pe cartea lui Rhys. Este adevarat, Rhys a conceput romanul ca pe un prequel la evenimentele din Jane Eyre, insa legatura de ordin beletristic se opreste aici. Fiind, totusi, vorba de postmodernism, granitele imaginatiei scriitorilor sunt larg deschise, iar Rhys foloseste clasicul roman al lui Brontë ca referinta metatextuala, iar interferentele de ordin cronologic, de structura a actiunii etc. sunt minime, cele doua romane atingandu-si usor varful degetelor à la Michelangelo doar spre finalul lui Wide Sargasso Sea.

In rest, pe cat de restransa ca numar de pagini, pe atat de incarcata de sens si de intunecata minunatie este cartea asta, care, pe raftul meu personal, sta sub eticheta de capodopera. Privirea pe care cititorul o arunca prin intermediul ei spre realitatea istorica a vietii in coloniile britanice din Marea Caraibilor in secolul 19 nu este o privire rapida, ci una lunga, intensa si patrunzatoare. Pana la finalul paginilor, lumea aceea ni se contureaza in carne si oase in fata ochilor, atat din punct de vedere al civilizatiei, cat si ca experienta totala ce implica toate simturile. Mirosim, atingem, gustam, auzim si, mai ales, vedem Jamaica si Dominica de secol 19. Daca Henri Rousseau ar fi scris o carte, asa ar fi aratat; de la inceput m-am gandit la picturile lui, fiind cea mai apropiata legatura care mi-a venit in minte.

Unul dintre cele mai ravasitoare aspecte de constructie romanesca consta aici in punctul de vedere multiplu. Naratiunea este vazuta, pe rand, de fiecare dintre protagonisti. Nu suntem anuntati cand are loc schimbarea naratorului, insa ne dam seama, iar intelegerea acestui fapt este, cumva, profund emotionala pentru cel care citeste. Pentru ca fiecare dintre naratori are dreptatea sa, limitele sale, istoria sa care nu ii dau voie sa le inteleaga pe ale celuilalt. Dezradacinarea personajelor, schimbarile masive prin care trec dau nastere unui spectacol grandios de urmarit, si tragic pe toate planurile. Natura luxurianta si policromatica contrasteaza puternic cu intunericul gaunos al destinelor acestor oameni. Traumele se revarsa asupra panzei vii a florei si faunei, o asfixiaza cu surda lor greutate.

Totusi, personajul central este tanara Antoinette Cosway, protagonista pe care autoarea Jean Rhys o intelege foarte bine, ea insasi fiind de origine dominicana, transplantata in Anglia. De aici si plauzibilitatea angoasanta a textului.

Aminteam mai sus despre pluralitatea vocilor narative din roman. In principiu, realitatea insulara pare simpla, fiind caracterizata prin dihotomia victima-opresor. In fapt, lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par, iar revelarea adevarurilor individuale este fascinanta. Populatia locala se compune la randul ei din victime si opresori, iar strainii au si ei motivatiile lor uneori greu de condamnat. Englezul care il intruchipeaza pe Rochester din Jane Eyre nu isi propune de la inceput sa oprime, dimpotriva. Asistam neputinciosi la spectacolul transformarii sale, pe parcurs derulandu-se in fata ochilor nostri si comportamentul lui Antoinette, despre care putem intelege usor de ce ii poate parea psihotic sau vrajitoresc unui outsider. Rhys reuseste sa disece si conceptul de "celalalt", cu radacinile sale bine infipte in existentialism, curent pe care autoarea l-a trait-o pe viu in anii sai de formare.

Tragicul deznodamant, in care cititorul mai putin informat in privinta paginilor pe care le citeste poate incepe, in sfarsit, sa suspecteze cine este femeia nebuna din podul conacului Thornfield Hall, reuneste cele doua opere literare. De altfel, notiunea de "mad woman in the attic" a devenit de ceva timp un leitmotiv in lumea literara si nu numai, un fel de referinta in explorarile feministe si asa mai departe. Oare ce ar zice Charlotte Brontë daca ar sti ca o femeie din Indiile de Vest a scris in secolul 20 o istorie a vietii nebunei Bertha, femeia inchisa in pod din romanul ei de dragoste, personaj prin excelenta secundar si condamnat uitarii?

Am senzatia ca despre Wide Sargasso Sea se poate scrie la infinit si tot nu s-ar scrie exhaustiv, asa ca ma voi apropia de finalul gandurilor mele asternute aici, ca sa nu stric placerea unei eventuale lecturi. Recenziile sub forma de povestire a actiunii nu mi-au placut, oricum, niciodata.

Ca scriitoare, Rhys nu a avut succese majore pana la Wide Sargasso Sea, scrisa spre finalul vietii, mult dupa renuntarea la speranta vreunei recunoasteri din partea breslei. Se simte amaraciune in spatele fiecarui rand, se simte vocea raspicata si tonul taios al unui scriitor care nu mai are nimic de pierdut si care a renuntat demult sa se mai opuna cuvintelor ce vor sa se astearna pe foaie. Cand, in cele din urma, a primit premiul WH Smith Literary Award pentru Wide Sargasso Sea, Rhys a spus: "It has come too late." ("A venit prea tarziu.")

In cele din urma, Wide Sargasso Sea este o carte despre identitate, mai precis despre pierderea identitatii, si este prin excelenta o lectura delicios de incomoda, care te prinde ca un sarpe constrictor care iti da drumul daca si cand vrea el.

Niciun comentariu: